Mitologie română, vol. I de Antoaneta Olteanu

Într-un moment în care au apărut destul destule studii consacrate mitologiei românești, s-ar putea obiecta de ce mai este nevoie de încă unul. Dacă ne uităm mai atent însă la materialele pe această temă, care s-au scris la noi, constatăm că, de fapt, până în acest moment, nu avem o prezentare completă a mitologiei românești, a sistemului de gândire mitologic, tradițional, țărănesc. Și aceasta nu pentru că aceste credințe cu caracter mitologic au dispărut deja și nu mai interesează pe nimeni – povestiri pe această temă, credințe, explicarea mitologică a unor tradiții și obiceiuri mai pot fi găsite și azi în sate din România, chiar și în mediul urban. Cercetarea etnologică, dezvoltată mai întâi în cea de aspect antropologic, a lăsat din nou deoparte superstițiile și s-a apucat de abordări inovatoare, ultra­moderne, ale realităților de pe teren. Dacă facem abstracție de perioada comunistă, când în mod oficial cercetările pe teme religioase, inclusiv de mitologie, nu prea erau agreate, dar din istoricul pe care îl puteți vedea în continuare ne dăm seama că totuși și atunci au apărut lucruri importante, unele cu caracter excepțional, dacă ne gândim numai la tipologia legendei mitologice și la sistematizarea materialului legendar făcute de către Tony Brill), vedem că acest domeniu a fost extrem de vitregit.

În toată istoria noastră culturală am avut două studii de mitologie – cel al lui Marcel Olinescu, din anul 1944, deloc original, fiind o compilație de amator a principalelor materiale mitologice, care oferă, paradoxal, cât de cât, o imagine coerentă a universului mitologic românesc, respectiv Mitologia românească a lui Romulus Vulcănescu, o lucrare care debordează de originalitate, extrem de stufoasă, la propriu și la figurat, care nu face decât să te îndepărteze de realitățile mitologice țărănești și să te poarte pe urmele unui demers subiectiv, exclusiv original, al unui cercetător preocupat mai degrabă de filosofare, decât de analiză etnologică. Și aș mai semnala un lucru, venind vorba de etnologie. Sursele primare de mitologie românească, mai mult decât onorante, ale lui Simion Florea Marian, Tudor Pamfile, Elena Niculiță-Voronca, de altfel extrem de folosite de către toată lumea, culegeri folclorice importante de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, nu i-au făcut pe mulți autori să se gândească la necesitatea realizării unei mitologii românești din perspectivă exclusiv folclorică, etnologică, mai toți fiind îmboldiți să identifice, înainte de a avea tabloul complet, „modul specific” de a gândi al țăranului român, subtilitățile sale filosofice. De asemenea, pe urmele lui Mircea Eliade și ale interpretării sale hermeneutice a istoriei religiei, și alți cercetători români au dorit să prezinte aspecte mitologice numai în conjunctură cu reprezentările culte ale altor sisteme mitologice (comparându-se, de multe ori, aspecte incom­parabile), pentru a ne încadra astfel într-o companie selectă, aristocratică, nu în cea a mitologiilor țărănești, ci în seria majoră a marilor culturi.
De comparatism în general lumea a cam fugit (în ultimii ani, dacă ne uităm la afirmațiile unor autori care au scris lucrări pe teme de mitologie sau magie, comparatismul apare drept ceva depășit, el impunându-se a fi înlocuit cu o interculturalitate, interdisciplinaritate de multe ori dubioasă). De aici numeroase afirmații hazardate de-a lungul timpului: nu putem avansa nicio trăsătură a sistemului nostru mitologic ca fiind originală, dacă nu știm foarte bine ce se întâmplă și în sistemele mitologice cu care am intrat în contact.

„Laicizate, degradate, camuflate, miturile și imaginile mitice se întâlnesc pretutindeni: nu ai decât să le recunoști”. Mircea Eliade

„Mitologia, înțeleasă într-o manieră atât de extensivă, se prezintă ca o metodă de analiză a culturilor diverselor societăți. În cazul în care caută să descrie culturile comunităților fără scriere, așa-zise arhaice, ea poate fi considerată ca unul dintre domeniile etnologiei. Dacă se interesează de descrierea vechilor culturi istorice și, în același timp, de reconstituirea lor, mitologia devine una dintre componentele esențiale ale istoriei culturii”. A.J. Greimas

***

Mitul este un depozitar al valorilor și normelor religioase ale respectivei societăți, care oferă un model de comportament aprobat, demonstrând eficacitatea ritualurilor și stabilind sacralitatea cultului. Fie că e vorba de strămoși sau zei, mitul vorbește despre începuturile universului, despre creația ulterioară, despre interdependența dintre lumile coexistente, stabilită odată pentru totdeauna de către aceste făpturi.

***

Miturile precreștine constituie partea centrală, dominantă, a mitologiei românești. Creștinismul nu a făcut decât să încerce o „înghițire”, o „suprapunere” peste personaje mitologice importante, peste sărbători sacre, oferind cu generozitate mai degrabă numele decât esența lor. Așa este cazul celor doi creatori ai universului în mitologia românească, numiți generic Fârtatul și Nefârtatul. Se presupune că este vorba de doi frați, gemeni probabil, ca în multe mitologii, unul bun și unul rău. Nu știm deloc care erau numele lor genuine (tabuizarea, impusă de credința în sacralitatea deosebită a acestor personaje care se puteau supăra ușor pe oamenii ce le rosteau aiurea numele, în afara unui context sacralizat, funcționează în legătură cu toate personajele mitologice de la noi); mai târziu, influențe târzii, creștine, bogomile au făcut să vorbim de Dumnezeu și Diavolul. Pe de altă parte, Dumnezeu, care nu e deloc cel din panteonul creștin, făcea pe vremuri călătorii incognito pe pământ alături de tovarășul său de încredere, Sfântul Petru, care apare frecvent și el în postura de creator, instituind împreună tradiții care se păstrează până în zilele noastre. Ielele, de asemenea, sunt o categorie de personaje care se aseamănă cu surate ale lor din mitologiile vecine, dar nu se identifică în totalitate cu ele. Duhuri ale aerului, nopții, pădurii și apelor, toate la un loc, au impus o teamă extraordinară oamenilor care umblau pe afară noaptea, într-un timp nepermis, în perioada primăverii. Călușarii, care sunt cea mai redutabilă formă de luptă împotriva lor, se regăsesc, cu siguranță, mai degrabă doar în spațiul românesc (forme de manifestare asemănătoare, nu la fel de impresionante, întâlnim și în sudul Dunării, la bulgari și macedoneni). Ca să nu mai spunem de reprezentările noastre despre timp și spațiu sacru – momente temporale în care acționează demonii, în care se poate interacționa cu ei, în care se poate acționa împotriva lor în cadrul descântecelor sau al altor practici de dezvrăjire. Are o mare importanță spațiul – locul unde acționează demonii, unde oamenii nu au voie să calce sau să se afle, unde pot acționa ș.a.m.d. Întreaga structură a mitologiei noastre este una precreștină…

Antoaneta Olteanu

Detalii tehnice
Autor: Antoaneta Olteanu
Colecție: Etnografie Patrimoniu Sociologie
ISBN: 9786065375192
An apariție: 2021
Nr. pagini: 510
Nr. planșe: 11
Format: 170X240mm