Ieri am avut bucuria să o cunosc pe doamna tapiseriei românești, Cela Neamțu, cu ocazia vernisajului Desene din spatele firelor, la Biblioteca Academiei Române. Doamna Neamțu este o artistă ce s-a remarcat prin tapiseriile țesute în tehnica haute-lisse, tapiserii ce se regăsesc în muzee și colecții din toată lumea, inclusiv la Așezământul Românesc de la Ierihon, unde se remarcă tapiseriile ce înfățisează scene biblice, în jurul simbolului central reprezentat de fereastră. La acest vernisaj au luat cuvântul acad. prof. dr. Razvan Theodorescu, dna dr. Doina Mândru, curatorul expoziției, lect. univ. dr. Lisandru Neamțu și bineînțeles doamna Neamțu. Puteți urmări prezentarea pe pagina de Instagram.
Expoziția acesta este un rar prilej de a pătrunde în spațiul intim al artistei, în atelierul dumneaei, prin intermediul planșelor pe care sunt desenate – cu precizia și rigoarea unui arhitect – modelele ce vor fi transpuse pe urzeala gherghefului. Expoziția poate fi văzută până pe 15 iulie 2022.
Pentru că tot eram în zonă, am intrat și în clădirea de lângă, unde se desfășoară o altă expoziție, Licența Arte și Design Textil UNArte, până pe 8 iulie. Sunt expuse lucrările de licență a cinci studenți: Brișcă Fabian, Comnea Bianca, Dabija Anastasia, Pan Yimiao, Tepșan Ioana. Apropo, astăzi le vor susține, așa că le urez succes!
Am admirat creațiile Ioanei Tepșan, care s-a inspirat din țesăturile tradiționale românești și a ales crucea ca simbol. Lucrarea ei se numește Ave Crux (diptic), este alcătuită din două tapiserii de 125 x 125 cm, în tehnica haute-lisse și nod sumac, pe urzeală de bumbac și băteală de lână, vâscoză, lurex, poliester metalizat.
Una din temele mele preferate e "fereastra". De ce fereastra? Pentru că este cel mai decorativ element arhitectural ce reunește în el forma stilistică și mesajul polisemantic, un "înauntru" si un "înafară", un "aici" și un "dincolo". "Înauntru" și "aici" oarecum știu ce înseamnă. Tăcute și misterioase rămân "afară" și "dincolo". Pentru privitor, acest dialog al formelor este tulburător și provocator. Tot spectrul de nuanțe coloristice reprezintă trăirea și starea mea de spirit.
Cela Neamțu , albumul Tapiserie (București, 2017) Tweet