Despre tapiseria Paradis oltenesc 300 x 200 cm, (posibil) atelier interbelic
Această capodoperă a artei țărănești, executată probabil într-un atelier mănăstiresc din Oltenia, în perioada interbelică, ne prezintă o imagine plină de viață și de elemente definitorii ale satului românesc, sau, de ce nu, ale unui paradis în viziunea țărănească.
(Notă: numele îmi aparține)
Nou: am lansat o serie limitată de felicitări cu imagini din acest covor. Felicitările sunt realizate în condiții grafice foarte bune, pe hârtie de calitate, made în Elveția. Se pot achiziționa de aici.
Descrierea compoziției
În mijlocul câmpului central putem observa doi păuni, așezați pe același plan, cu capul întors. Penajul lor bogat este redat prin tehnica specifică covorului oltenesc, alesul curb sau oltenesc, tehnică folosită, de altfel, pentru întregul chilim. Cozile păunilor sunt lăsate, acest lucru semnificând modestia în tradiția creștină. De asemenea, putem observa păuni în posturi similare și pe multe clădiri în stil neoromânesc din sudul țării, lucru care vine să confirme statutul important al păunului în spațiul nostru, el fiind și un simbol al nemuririi.
Deasupra păunilor, de-o parte și de alta, observăm două siluete: în partea stângă este o țărancă așezată, îmbrăcată în port popular. Lâna pe care o toarce este probabil de la mica turmă de mioare păstorită de cioban, ce ar putea fi chiar soțul ei. Ca orice chilim, si acesta are două fețe identice, cu deosebirea că pe partea cealaltă, poziția țărăncii si a ciobanului vor fi inversate, celelalte elemente rămânând la locul lor. Magic, nu? 🙂
Lângă prispă torcea o fată frumoasă. Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă
În timp ce țăranca este așezată în fața casei ei, în grădină sau la poartă (așa cum putem observa încă în anumite sate), ciobanul nu are casă, el fiind plecat la stâna din munte, cam jumătate de an, de la Sf. Gheorghe până la Sf. Dumitru.
Casa lui este cojocul pe care-l are în spate, alături de arborii din pădure (lângă el avem un grup de trei arbori, același număr ca la turma de mioare). Este de la sine înțeles ca pădurea, ca și turma de oi, avea mai mulți arbori, respectiv mioare.
Posibil ca acel bolovan care se confundă cu o altă mioară să-i fi ținut și loc de casă, așa cum încă există pe plaiurile de la poalele munților, în Oltenia de Sub Munte, case construite lângă bolovani mari, care se comportă ca o fundație sau un perete al casei, oferindu-i stabilitate.
Revenind la cei doi protagoniști…
…putem observa la fiecare bogăția detaliilor: femeia este așezată, îmbrăcată în port popular complet: ii, marama de borangic (sau cârpă de gheață, pentru a folosi regionalismul oltenesc), oprege și bete. Are în mână un fus și toarce lână. Este așezată pe o laviță, pe care vom observa un simbol antic, pe care țesătoarele noastre l-au văzut prima dată pe un chilim din Anatolia. Simbolul respectiv este gura lupului (kurt agzi în turcă), simbol prezent pe foarte multe chilimuri turcești datorită faptului că membrii triburilor din Anatolia, fiind păstori nomazi, aveau nevoie de o formă de protecție simbolică împotriva celui mai de temut dușman al turmelor, lupul.
Ciobanul este și el îmbrăcat cu ițari și cămașă, peste care are o șubă din piele de oaie (mițoasă), iar în picioare este încălțat cu opinci. Mai mult ca sigur, ciorapii de lână pe care-i poartă au fost cusuți de soția lui, doamna de mai sus. Observăm, de asemenea, că este sprijinit în bâtă și cântă la fluier. La o privire atentă, putem distinge tehnica în care țesătoarea a decis să-i înfățișeze nasul, tehnica numindu-se karamani și care este deosebită de tehnica alesului oltenesc, care spuneam că este prezentă pe tot cuprinsul covorului, exceptând nasul și haina ciobanului. Ca să ajungi să excelezi în ambele tehnici de țesut îți trebuie o experiență foarte mare, așadar putem presupune că acest covor a fost executat de o mesteră țesătoare sau cel puțin executat sub stricta supraveghere a acesteia.
Așezarea celor doi protagoniști în peisaj, precum și ocupațiile lor, mă duc cu gândul la originea cuvântului dor. Cele două activități, torsul și cântatul la fluier, oferă doua prilejuri de hodina activă, am putea spune, în care esti prezent fizic în locul în care te afli, dar îți lași gândul să zboare la cel/cea care ți-e drag/ă.
O adevarată Gradina a Raiului este plină de flori și copaci – lucru care este foarte clar și în această tapiserie. Un alt element definitoriu al unui Paradis – venit, la fel ca și cuvântul în sine, din spațiul persan – este râul care udă Grădina Raiului, râu care are un dublu rol: de protecție și de susținător al vieții. Câmpul central al tapiseriei este încadrat de trei chenare succesive, râul de care aminteam fiind pe chenarul exterior, sub forma unui zig-zag, motiv care în spațiul de limbă turcă se numește su yolu (apă curgătoare) și care la noi are și simbolismul drumului fără întoarcere, care, la fel ca apa, curge numai într-o direcție. Motivul de pe marginea tapiseriei, pe fond roșu, are și el rol de protecție și se numește colți de fierăstrău sau colți de lup.
Cum a ajuns această tapiserie să se materializeze?
Sunt două posibilități aici: fie acest chilim a fost realizat la comandă, iar desenul a fost executat de comanditar ori de desenatorul atelierului, fie de o mesteră țesătoare. Cum am scris și mai sus, toată compoziția este elaborată, nu pare ceva izvorât din geniul naiv al unei singure persoane, deși, bineînțeles, nu putem exclude această posibilitate.
Cine l-a țesut și când anume?
In spațiul românesc, pentru majoritatea tapiseriilor, chilimurilor și altor obiecte de artă textilă, autorul și data realizării nu se cunosc. Pe baza experienței mele de colecționar, voi purcede la câteva presupuneri.
Pentru un chilim de asemenea dimensiuni, estimez că au lucrat minimum două țesătoare, timp de 5-6 luni sau mai mult la rând. Nu includ aici timpul necesar pregătirii lânii (spălat, scărmănat, tors, vopsit etc). Realist vorbind, pentru ca două țesătoare să fie ocupate 6 luni, de dimineață până seara, în fiecare zi, exceptând sărbătorile legale și alte sărbători religioase în care torsul și țesutul era interzis, ar însemna ca aceste țesătoare să nu poată participa la celelalte munci ale gospodăriei lor, ceea ce în realitate este aproape imposibil. Așadar, fie erau călugărițe sau angajate ale unui atelier mănăstiresc, fie lucrau pentru un atelier de țesut, cum au fost cele ale Ligii Femeilor din Oltenia, înființate de Arethia Tătărescu. După cel de-al Doilea Război Mondial, au fost înființate cooperativele meșteșugărești, numite Artă Casnică, în multe orașe din țară.
Starea covorului: starea este bună, dată fiind vârsta lui. Din păcate, proprietarul precedent a decis festonarea lui – probabil în ideea de a-i prelungi viața – și spălarea lui, covorul fiind probabil uscat în pozitie verticală, nu orizontală, așa cum este recomandat de specialiști, astfel încât anumite culori – roșu și albastru, s-au scurs pe alocuri.
Cu toate acestea, covorul își păstrează valoarea de operă de artă și de martor al unei epoci despre care nu putem spune că este apusă, dar ne pare mai depărtată în timp decât este în realitate.
Ne-ar face o deosebită onoare să colaborăm cu dumneavoastră în evenimentul sau proiectul muzeal, expozițional sau corporate pe care-l aveți în plan. Covoarele noastre sunt disponibile pentru a fi închiriate, în special de către acele instituții care au personal specializat și experiență în depozitarea, manevrarea și expunerea operelor de artă textilă.
Închiriați tapiseria pentru evenimentul sau proiectul dvs.
Suntem deschiși în a discuta cu dumneavoastră toate detaliile referitoare la perioada închirierii, modalități de plată sau de parteneriat. Livrarea covoarelor spre dumneavoastră se va face prin intermediul unei companii de curierat sau personal, iar în momentul recepției va trebui semnat un proces-verbal de predare-primire. Estimativ, prețul pentru o săptămână este de 450 de lei/covor, transportul spre și de la dvs. fiind inclus în acest preț. Momentan, putem livra aceste bunuri doar la o adresă din România.