Titlu: Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Teleorman (apărut 1897, republicat 2022)
Autor: Pantele Georgescu
Apărut în urmă cu 125 de ani, „Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Teleorman” a fost redactat de Pantele Georgescu, fost director al Prefecturii judeţului Teleorman din 1887 timp de mai mulţi ani. Aşa cum mărturisea în prefaţa lucrării, această calitate i‐a dat posibilitatea să călătorească aproape un deceniu pe tot cuprinsul judeţului şi să adune informaţii „despre numirile diferitelor puncte şi poziţiuni ale localităţii […] aşa cum le pronunţă locuitorii”, să corecteze o serie de date eronate perpetuate de‐a lungul timpului, reuşind în cele din urmă „a da numirilor topice ale judeţului Teleorman adevărata lor expresiune românească”. Publicat în 1897 la Stabilimentul Grafic I. V. Socecu din Bucureşti, într‐o ediţie „revăzută în urmă şi complectată”, lucrarea fusese premiată cu Premiu „General G. Manu” de către Societatea Geografică Română, în 1891. În activitatea sa publicistică a realizat şi o lucrare intitulată „Poliţia drumurilor şi câmpurilor în România comparativ cu alte ţări”, apărută la Bucureşti, Tipografia Universală I. Ionescu, în anul 1910. Pantele Georgescu a activat, în timpul studenţiei, în Societatea culturală „Românismul” din Bucureşti. A fost proprietarul, redactorul şi administratorul publicaţiei „Legalitatea”, foaie politică, religioasă, literară şi ştiinţifică cu o apariţie efemeră la Bucureşti (aprilie 1866 – ianuarie 1867)1. Cititorii „Dicţionarului geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Teleorman” vor constata că la sfârşitul sec. al XIX‐lea nu pot fi regăsite localităţi precum Beciu şi Dudu, aflate în judeţul Olt, Islaz şi Moldoveni, în judeţul Romanaţi sau altele din judeţul Vlaşca (Băbăiţa, Blejeşti, Botoroaga, Drăgăneşti‐Vlaşca, Frăsinet, Gălăteni, Gratia, Măgura, Vităneşti ş.a.). Explicaţia constă în faptul că atunci limitele judeţului Teleorman erau uşor diferite faţă de cele actuale, acestea urmând, în linii mari, bazinele râurilor Vedea şi Teleorman. Astfel, localităţi precum Adunaţi, Bucovu, Bârla, Râca, Surduleşti, Strâmbeni, aflate în prezent în judeţul Argeş sau Barza, Ghimpeţeni, Stoborăşti, Tufeni, din judeţul Olt, la acea vreme făceau parte din judeţul Teleorman2. Sunt întâlnite forme arhaice ale unor toponime, cum ar fi Vajoştea pentru Vâjiştea (pârâu), Duhna pentru Ducna (vale), Drăgşenei pentru Drăcşănei (comună), comuna Lissa cu dublu „s” etc.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.